Analiza ocupațională și elaborarea profilului și standardului ocupațional „Tehnician în gospodărirea și protecția apelor”


În cadrul proiectului „CONSOLIDAREA CAPACITĂȚII COLEGIULUI DE ECOLOGIE ÎN FORMAREA COMPETENȚELOR VERZI ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PROFESIONAL TEHNIC” implementat de către I.P. Colegiul de Ecologie din Chișinău cu suportul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei în vederea realizării analizei ocupaționale și bunelor practici pentru promovarea calificării Tehnician în gospodărirea și protecția apelor prin prisma principiilor economiei verzi au fost organizate și desfășurate două ateliere de lucru:

  1. Atelierul de lucru „ANALIZA OCUPAȚIONALĂ. TEHNICIAN ÎN GOSPODĂRIREA ȘI PROTECȚIA APELOR și ELABORAREA PROFILULUI OCUPAȚIONAL” (12 octombrie 2021):
  2. Atelierul de lucru „ELABORAREA STANDARDULUI OCUPAȚIONAL 314105 TEHNICIAN GOSPODĂRIREA ȘI PROTECȚIA APELOR ÎN CONTEXTUL DEZVOLTĂRII ECONOMIEI VERZI” (10 noiembrie 2021):

În cuvântul de salut Dna Nina Negară, directorul Colegiului de Ecologie a menționat că formarea tehnicienilor cu competențe conforme necesităților pieței muncii poate fi realizată doar în urma unui parteneriat constructiv și implicare din partea reprezentanților pieței muncii. Colegiul de Ecologie depune eforturi în vederea menținerii dialogului permanent și constructiv cu partenerii de dezvoltare.

Conform prevederilor cadrului normativ, prin eforturi consolidate ale administrației Colegiului de Ecologie și Comitetului sectorial pentru formare profesională în domeniul distribuției apei, salubritate, gestionarea deșeurilor, activități de decontaminare au fost implicați în procesul de analiză ocupațională și elaborarea Profilului și Standardului ocupațional Tehnician în gospodărirea și protecția apelor reprezentanții principalilor actori din domeniul gestionării apelor: SA „Apă Canal” (Sectorul Managementul Calității și Mediului, Departamentul epurarea apelor uzate, Departamentul Tratarea apei Chișinău), Agenția „Apele Moldovei”, (Direcția hidroameliorație, monitorizare și supraveghere ), Serviciul Hidrometeorologic de Stat (Direcția management de date și hidrografie Centrul hidrologic) etc.

Standardul ocupațional „Tehnician în gospodărirea şi protecţia apelor” a fost aprobat prin ordinul Ministerului Mediului și publicat în Monitorul official nr. 40-44 din 11.02.2022.

Cale de acces: aici

Activitatea 2. Elaborarea standardului de calificare Tehnician în gospodărirea și protecția apelor.

Formarea profesională de calitate în corespundere cu necesitățile pieței muncii și realitățile economice ale Republicii Moldova este dezideratul principal al Ministerului Educației și Cercetării și echipei manageriale și didactice a Colegiului de Ecologie din Chișinău.

În vederea realizării acestui obiectiv Colegiul de Ecologie a solicitat suportul Ministerului Educației și Cercetării în vederea creării grupului de lucru și elaborării Standardului de calificare Tehnician în gospodărirea și protecția apelor.

Urmare a aprobării membrilor grupului de lucru prin ordinul Ministrului nr. 78/2022 a demarat procesul de elaborare a Standardului de calificare Tehnician în gospodărirea și protecția apelor.

Astfel în data de 15.02.2022 a fost organizată prima ședință a grupului de lucru cu repartizarea sarcinilor și identificarea potențialilor parteneri sociali care urmează a fi implicați în elaborarea și validarea standardului de calificare.

În baza ordinului Ministrului Educației și Cercetării în vederea formării competențelor de elaborare a Standardelor de calificare pe data de 15 martir (regim on-line) și 16 martie în cadrul Colegiului de Ecologie a fost organizată Sesiunea de instruire „Formarea competențelor de elaborare și validare a standardelor de calificare”.

Activitățile de formare au fost asigurate de Ministerul Educației și Cercetării: dna Tatiana Gherștega, șefa Direcției Cadrul național al calificărilor și dna Viorica Condruc, consultant principal.

Dna Nina Negară, directorul Colegiului de Ecologie a menționat că elaborarea standardului de calificare la specialitatea Tehnician în gospodărirea și protecția apelor este o parte a activităților proiectului „Consolidarea capacității colegiului de ecologie în formarea competențelor verzi în învățământul profesional tehnic” implementat cu succes de către I.P. Colegiul de Ecologie din Chișinău cu suportul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei.

În cadrul Sesiunii de instruire membrii grupului de lucru pentru elaborarea Standardului de calificare Tehnician în gospodărirea și protecția apelor format din cadre didactice și reprezentanții agenților economici: Ioneț Ion, doctor în științe tehnice, conferențiar universitar, responsabil Program Alimentări cu apă și canalizări, Universitatea Tehnică a Moldovei; Jicul Aurica, șef sector Managementul Calității și Mediului, S.A Apă-Canal Chișinău; Belîi Eugeniu, șef Direcția hidroameliorație, monitorizare și supraveghere, Agenția „Apele Moldovei”; Banari Alla, șefa Catedrei Ecologia și protecția apelor, profesor discipline de specialitate, grad didactic superior, Colegiul de Ecologie din Chișinău; Motriuc Daniela, profesor discipline de specialitate, grad didactic II, master în arhitectură și construcții, Colegiul de Ecologie din Chișinău au împărtășit experiența de transpunere a competențelor profesionale din Standardul ocupațional Tehnician în gospodărirea şi protecţia apelor” în rezultate ale învățării din standardul de calificare.

Membrii grupurilor de lucru create de Ministerul Educației și Cercetării la solicitarea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare participanți la sesiunea de instruire vor elabora Standardele de calificare Tehnician tehnolog și Tehnician energetician, astfel asigurându-se o colaborare frumoasă cu reprezentanții Colegiului Agrotehnic din Râșcani și Colegiului Tehnic Agricol din Soroca.