IP Colegiul de Ecologie din Chișinău, a avut onoarea de a avea drept oaspete pe Ministra Mediului,


La data de 06.03.2023, IP Colegiul de Ecologie din Chișinău, a avut onoarea de a avea drept oaspete pe Ministra Mediului, doamna Iordanca-Rodica Iordanov, însoțită de către șefa de cabinet, Briceag Veronica.

În cadrul vizitei, directoarea Negara Nina, a familiarizat ministra cu cele 9 programe de formare profesională la care instituția prestează servicii educaționale. În acest sens ușile cabinetelor de specialitate și laboratoarelor au fost larg deschise, elevii ghidați de cadrele didactice, au exemplificat prin intermediul activităților practice interesul față de domeniile de specializare, precum și dorința de a-și găsi un loc de muncă, aici acasă, conform calificării ce urmează să o îmbrățișeze după absolvirea colegiului.

Totodată, N. Negara a menționat că Colegiul de Ecologie este unica instituție din țară ce pregătește cadre calificate în domeniile Gospodărirea și protecțiea apelor, Silvicultură, Piscicultură și acvacultură, Meteorologie, Geodezie, topografie și cartografiere, Servicii antiincendiare.O instituție de învățământ oferă servicii educaționale, dar resursa pe care se bazează întreg procesul de formare a educabililor, rămân a fi cadrele didactice și elevii. Iar pentru a dezvolta și promova o educație de calitate în domeniul Protecției Mediului, un rol primordial revine Ministerului Mediului și entităților subordonate, care servesc drept garanți ai formării abilităților practice, precum și viitori angajatori ai absolvenților colegiului.

În mesajul său de salut, doamna Iordanca-Rodica Iordanov, a ținut să menționeze că această întrevedere/colaborare va impulsiona interacțiunea dintre cele 2 instituții pe dimensiunea de mediu și va oferi posibilitatea demarării unor proiecte de viitor, care vor ținti spre:

  • identificarea oportunităților de integrare pe piața forței de muncă a viitorilor absolvenți;
  • colaborarea pe dimensiunea analizelor și furnizarea informației în domeniul mediului;
  • implicare maximă prin activități de plantare la realizarea Planului național de împădurire și reîmpădurire;
  • stabilirea relațiilor de parteneriat în vederea implementării diverselor proiecte de mediu.

A urmat un consistent dialog între profesori, elevi și Ministra Mediului. Elevii și cadrele didactice au încercat să găsească răspuns la întrebări legate de dezvoltarea educațională, angajabilitate, mobilitate, oportunități de dezvoltare a noilor programe de formare profesională, etc. Doamna Iordanca-Rodica Iordanov a dat asigurări cu privire la deschiderea Ministerului Mediului față de prioritățile I.P. Colegiul de Ecologie, care se reliefează prin prisma educației durabile, dezvoltarea conceptului de ecologizare a învățământului profesional tehnic prin formarea competențelor verzi și promovarea unui mediu de viață sustenabil.

În contextul vizitei de lucru, Ministra Mediului a avut parte de o primire călduroasă din partea elevilor care au venit cu un mesaj de felicitare cu prilejul sărbătorilor de primăvară și care completează calendarul evenimentelor de mediu din această lună, deoarece natura are nevoie ca fiecare dintre noi să contribuie pentru a o salva.