Despre
Noul Program de Formare Profesională
Suntem dedicați pregătirii viitorilor specialiști în dezvoltarea și amenajarea teritoriului (design de landșaft), formând profesioniști capabili să transforme spațiile verzi în adevărate opere de artă.

Explorare activă
Explorare activă
Explorare activă
Implicare directă în procesul de învățare, stimulând curiozitatea și creativitatea

Colaborare
Colaborare
Colaborare
Lucrul împreună pentru atingerea unor obiective comune și îmbunătățirea rezultatelor

Adaptare
Adaptare
Adaptare
Flexibilitate în abordare pentru a se potrivi cerințelor și condițiilor în schimbare
Descrierea generală a domeniului

Domeniul Dezvoltarea și amenajarea teritoriului (design de landșaft) se axează pe organizarea, modelarea și valorificarea spațiului, prin crearea de peisaje funcționale, durabile și estetice. Acest domeniu îmbină principiile ecologiei, arhitecturii peisagistice, urbanismului și științelor mediului, având ca scop principal armonizarea relației dintre om și natură.
Specialiștii în acest domeniu sunt responsabili de planificarea, proiectarea și amenajarea spațiilor verzi – parcuri, grădini, curți rezidențiale, scuaruri, alei urbane – dar și de reabilitarea peisajelor degradate și protejarea mediului construit și natural.
Absolvenţii domeniului de formare profesională în Dezvoltarea și amenajarea teritoriului (design de landșaft) dobândesc competențe esențiale pentru proiectarea, organizarea și întreținerea spațiilor verzi, atât în mediul urban, cât și rural. Aceștia sunt capabili să analizeze și să valorifice resursele naturale ale unui teritoriu, să creeze peisaje funcționale și estetice, să implementeze soluții durabile și să promoveze echilibrul ecologic.
Formarea profesională vizează dezvoltarea competențelor în:
- analiza terenului și evaluarea potențialului natural;
- elaborarea proiectelor de amenajare peisagistică;
- integrarea elementelor naturale și artificiale într-un sistem coerent și estetic;
- aplicarea tehnologiilor moderne de amenajare și întreținere a landșaftului;
- promovarea soluțiilor durabile și ecologice în dezvoltarea teritoriului.
Absolvenții pot activa ca:
- tehnicieni în amenajare peisagistică,
- proiectanți de spații verzi,
- consultanți în dezvoltarea teritoriului,
- specialiști în reabilitarea peisajelor.
Absolvenții pot activa în:
- Î.M. „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi;
- Agenția Moldsilva;
- Institutul de cercetări și amenajări silvice;
- Grădina Botanică Națională (Institut) ”Alexandru Ciubotaru”;
- Agenți economici privațide proiectare și amenajare a spațiilor verzi.
